Biografie

1974 – S-a născut Marcel Ștefănet, într-o familie de „lăutari”.
1981 – Prin „verdictul” pronunțat de tatăl său, Gheorghe Ștefăneț, pedagog prin vocație, șef al Catedrei „Instrumente populare” la Colegiul de Muzică din Bălți, Moldova, a fost destinat profesiei de muzician. Începe serios să studieze vioara, înscriindu-și primele pagini ale biografiei muzicale.
1989 – Începe studiile la Colegiul de Muzică Bălți, clasa de vioară. Din al doilea an, cântă în orchestra de muzică populară „Lăutarii” din Chișinău, cu care întreprinde o serie de spectacole și înregistrări muzicale.
Participă la înregistrarea de mai târziu a albumului muzical, cu marele maestru al muzicii românești, naistul Gheorghe Zamfir, care, deși locuia în exil, n-a uitat de românii din Basarabia postbelică. A fost unul din cei doi artiști români care au dat spectacole la Chișinău în premieră, în simbolicul an 1989 (celălalt artist a fost Sofia Vicoveanca).
1981 – Prin „verdictul” pronunțat de tatăl său, Gheorghe Ștefăneț, pedagog prin vocație, șef al Catedrei „Instrumente populare” la Colegiul de Muzică din Bălți, Moldova, a fost destinat profesiei de muzician. Începe serios să studieze vioara, înscriindu-și primele pagini ale biografiei muzicale.


1992 – Termină Colegiul de Muzică Bălți și în același an se înscrie la Academia de Arte Frumoase din Chișinău, la Catedra de „Vioară și dirijat de orchestră”. În paralel cu cursurile universitare, a colaborat ca violonist cu diverse orchestre profesioniste.
1994 – Devine laureat al concursului „Barbu Lăutaru”, tot atunci a fost invitat să cânte în cadrul orchestrei Cancelariei de Stat „Basarabia”.
1996 participată la festivaluri de folclor din Belgia, Spania, Franța și Finlanda. În același an, are fericita ocazie de a participa la lansarea albumului Folk-Jazz-Trio „Miraj”, care a fost lansat pe piață în 1997. În acea perioadă compune șase creații românești tradiționale, pe care mai târziu le înclude în albumul „Marcel și Edgar Ștefăneț”, apărut în 1999.
2000 – Începe să lucreze la proiectul „Transbalkanica” și după o muncă de 5 ani, realizează un album de 14 piese. După lansarea albumului, are mai multe concerte atât în Republica Moldova, Rusia, cât și în România.
2006 – Proiectul „Transbalkanica” se bucură de un început victorios. În februarie, împreună cu echipa sa, devin câștigători ai concursului organizat de cunoscuta revistă americană Global Rhythm. Piesa „Transbalkanica” a fost prezentă pe compilația cu același nume care a fost editată în luna februarie 2006, cu primul extras pe „single”.


2010 – Se bucură de o frumoasă colaborare de muzică club-trance, dar cu elemente din muzica populară, cu dj-ul Markus Lawyer și interpreta Cornelia Chise-Ștefaneț. Printre multele piese realizate împreună cu ei, se numără și o prelucrare a renumitei piese „Ciocârlia”. Participă la mai multe emisiuni televizate, emisiuni radio, concerte, printre care și un recital în PMAN în cadrul concertului organizat de primăria municipiului Chișinău, cu ocazia sărbătorii „Crăciunului”.
2011 – Împreună cu proiectul Transbalkanica sunt invitați speciali ai preselecției naționale Eurovision, unde au avut un recital de 20 min. După care a urmat lucrul în studio la noul album Transbalkanica, care a durat aproape un an, în care au fost implicate orchestra de cameră, fanfara și band de muzică live.
Pe lângă proiectul Transbalkanica, a mai realizat împreună cu fratele său Edgar multe albume de muzică populară cu interpreți bine cunoscuți din Moldova și România precum:
Andra (România), Gheorghe Zamfir (România), Luminița Caluța, Igor Rusu, Vadim Gheorghilăș, Paula Pașca (România), Nicolae și Isidor Glib, Geta Burlacu, Natalia Proca, Lilia Roșca, Surorile Viorica și Elena Lupu, Sorin Filip (România), George Cojocărescu (România), Ana-Maria Stoian (Grecia), Mihai Grosu, Formația – Năzdrăvanii (România), Eugenia Amarinei (România). Pe lângă muzica populară, am mai realizat câteva proiecte în muzica de Estradă autohtonă împreună cu interpreții Natalia Barbu și Valentin Boghean.


A mai participat în calitate de invitați la Festivalul „Ethno Jazz Festival” aducând un omagiu jubileului de 20 ani a trupei Trigon. Desigur, în afară de aceste importante evenimente au fost invitați să cânte cu noul proiect la mai multe petreceri private, și invitațiile nu contenesc să apară.
2013 – Devine co-dirijor și director artistic al ansamblului de cântece și dansuri populare „Fluieraș”.


2016 – Marcat de dorința de a-și etala succesele obținute pe parcursul anilor, în special cu proiectul „Transbalkanica”, virtuozul violonist Marcel Ștefăneț lansează în acest an, un nou proiect muzical – „Ethno Republic”.
Formatul proiectului, unul mai extins, îi permite să-și valorifice la maxim potențialul artistic, talentul și pasiunea pentru inedit, pentru experiențele muzicale, înalt cotate în țară și în străinătate. Succesul proiectului este garantat de armonizarea perfectă între toate componentele sale – instrumentiști de reală valoare artistică, soliști cu voci deosebite, frumos timbrate, capabili să redea cu mult rafinament și acuratețe cele mai subtile nuanțe ale partiturii. Mesajul acestora este completat de aspectul coregrafic, dublat de elemente atractive de show, foarte necesar pentru un produs artistic de calitate, care țintește să devină cartea muzicală a țării pe această dimensiune.
2017 – Cu piesa „Discover Moldova” (compusă alături de Nelu Laiu, interpretată împreună cu Ethno Republic și Surorile Osoianu), Marcel Ștefăneț obține una dintre cele mai bune clasări moldovenești din istoria selecției naționale pentru Eurovision: locul 2 în finala „O melodie pentru Europa”, la egalitate de puncte cu piesa câștigătoare, decisă doar la departajarea prin televot.
2018 – Primește Premiul „Gavriil Musicescu” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în calitate de conducător artistic al Ansamblului „Fluieraș”, pentru contribuția substanțială la dezvoltarea și promovarea muzicii populare.
2020 – Este distins cu titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova, cea mai înaltă distincție onorifică acordată de statul moldovenesc în domeniul artelor.
2026 – Pe tot parcursul anului, Marcel Ștefăneț este dirijor, aranjor și violonist solist al turneului internațional „Evoluția”, alături de Leo de la Roșiori — un turneu de amploare cu concerte în România și în Europa, printre altele la Madrid, Torino și Londra.